Diabetul, principala cauză de boli renale

Diabetul este principala cauză de boli renale: 1 din 4 adulți cu diabet are și probleme cu rinichii.
Principala sarcină a rinichilor este să filtreze reziduurile și surplusul de apă din sânge pentru a produce urină. Rinichii mai ajută la menținerea controlului tensiunii arteriale și la producerea de hormoni care ajută organismul să rămână sănătos.
Când rinichii sunt deteriorați, nu mai pot filtra sângele, ceea ce duce la acumulare de reziduuri în organism, dar și alte probleme de sănătate.
Deteriorarea renală cauzată de diabet (numită și boală renală diabetică sau nefropatie diabetică) progresează încet, de obicei de-a lungul anilor. Puteți lua măsuri pentru a vă proteja rinichii și a preveni sau întârzia deteriorarea lor.
Factori de risc
Riscul de boli renale crește direct proporțional cu numărul de ani cu diabet. Dacă aveți diabet, sunteți și mai predispus la apariția bolii renale dacă: glicemia este prea mare sau prea mică, fumați, nu respectați planul alimentar prescris de medicul diabetolog, mâncați alimente sărate, nu faceți sport sau vreun fel de activitate fizică, sunteți supraponderal, aveți boli cardiovasculare sau istoric familial de boli renale.
Cum depistăm boala renală diabetică?
Cele mai multe dintre persoanele cu boală renală diabetică nu prezintă simptome. Singura modalitate de a depista boala este să faceți control la rinichi. Medicul poate depista boala renală cu ajutorul testelor de urină (se verifică nivelul de albumină) și de sânge (care arată cât de bine este filtrat sângele). Ar trebui să testați rinichii în fiecare an dacă aveți diabet de tip 2 sau dacă aveți diabet de tip 1 de mai mult de 5 ani.