20% din bolile renale, asociate poluării cu particule provenite din surse casnice

poluare boli renale

Expunerea la niveluri ridicate de poluare a aerului poate crește riscul unui individ pentru albuminurie și boli renale cronice (CKD), sugerează rezultatele unui nou studiu.

Noi dovezi au asociat particulele cu un diametru mai mic de 2,5 µm (micrometri) cu o serie de probleme de sănătate, precum bolile cardiovasculare, diabetul, decesul din boli renale și o rată crescută a spitalizărilor în cazul persoanelor hemodializate.

”Se estimează că un procent de 17- 20% din povara globală a bolilor renale poate fi atribuit poluării cu particule PM2,5. Problema cea mai mare este în țările cu venituri mici și mijlocii, care sunt slab echipate din punct de vedere medical pentru a face față consecințelor poluării atmosferice”, explică autorii studiului.

Până acum se știa că poluarea atmosferică este un factor de risc pentru bolile aparatului respirator superior, însă aceste rezultate arată că particulele au un impact puternic negativ și asupra inimii, vaselor de sânge și rinichilor. Aceste particule minuscule provin din multe surse, inclusiv din arderea combustibililor fosili, procese industrial sau surse natural, precum incendiile, erupțiile vulcanice. Surse casnice ale acestei poluări sunt fumul, particulele provenite de la fumat, gătit, lumânări aprinse sau lămpi cu petrol, șeminee și încălzitoare cu diverși combustibili.