Hipertensiunea și bolile renale: de ce sunt obligatorii măsurările TA?

Dragos Vinereanu

Între boala cronică renală și hipertensiunea arterială există o legătură directă. Rinichiul este vascularizat de arterele renale și orice creștere a tensiunii la nivelul acestora afectează funcția renală. Pe de altă parte, rinichiul are anumite sisteme și anumiți mediatori pe care îi eliberează și care, la rândul lor, cresc tensiunea arterială.

”Legătura este în dublu sens: hipertensiunea determină boală renală, iar boala renală poate accentua hipertensiunea arterială. Ca atare, tratamentul integrat al celor două boli este esențial. Iar la ora actuală există ghiduri foarte clare ce indică valorile tensionale care trebuie atinse la pacientul cu boală renală cronică, ce tratamente pot fi prescrise și cum poți proteja cel mai bine rinichiul tratând hipertensiunea arterială”, a declarat cardiologul Dragoș Vinereanu, președinte al Societății Române de Cardiologie, pentru www.bolirenale.ro.

În ceea ce privește stilul de viață și modificările ce ar trebui efectuate, fiecare dintre cele două boli are propriile caracteristici: există un stil de viață indicat pacientului cu boală renală și unul indicat pacientului cu hipertensiune arterială, iar acestea două trebuie adunate pentru ca pacientul să obțină o calitate cât mai bună a vieții. ”Reducerea consumului de sare este foarte importantă, la fel ca și creșterea consumului de apă – cel puțin doi litri de lichide pe zi. Pe lângă acestea, pentru un control cât mai bun al tensiunii arteriale este esențială renunțarea la fumat, care se știe că reduce semnificativ valorile tensiunii arteriale. De asemenea, este indicat ca pacientul să facă puțin efort fizic, să combată sedentarismul, să aibă o greutate ideală, adică să-și mențină indicele de masă corporală în valorile recomandate de ghiduri la ora actuală și, evident, să-și controleze ceilalți factori de risc, cum ar fi diabetul și dislipidemiile”, a atras atenția specialistul.

Testarea periodică a tensiunii arteriale

Societatea Română de Cardiologie a lansat campania ”Mergi și măsoară-ți tensiunea arterială! #PentruCăAșaSpunEu”, pentru a convinge oamenii să discute despre această problemă, să recunoască semnele hipertensiunii și să ia măsuri pentru prevenirea sau ținerea sub control a bolii. La pacienții cu boală cronică de rinichi, tensiunea arterială sistolică ar trebui să se situeze între 130 și 140 mm HG (dacă este tolerată), iar tensiunea arterială diastolică- între 70 și 80 mm HG. Tensiunea arterială (TA) se măsoară în spital, la cabinet, la domiciliu sau se poate mpsura pe o perioadă de 24 de ore cu ajutorul unor dispozitive speciale. Dacă preferați măsurătorile la domiciliu, nu trebuie să le repetați excesiv. Tensiunea trebuie măsurată la domiciliu cu cel puțin trei zile și preferabil cu 6-7 zile consecutiv înainte de fiecare vizită la medic, cu efectuarea a două măsurători dimineața și două seara, într-o cameră liniștită, după 5 minute de odihnă, cu spatele și brațul sprijinite. Este nevoie de repetarea măsurătorii de 1-2 ori, cu 2 minute interval între măsurări.

Potrivit statisticilor, hipertensiunea afectează, în acest moment, 7,4 milioane de pacienţi în România, ceea ce înseamnă 45% din populaţia adultă. Însă jumătate dintre persoanele bolnave nu știu acest lucru.

Lasă un răspuns