Infecția de tract urinar apare des după transplantul de rinichi: ce trebuie să știm?

photocredit: www.consumer.org.nz
Infecția de tract urinar este o inflamație acută sau cronică, de cauză microbiană, manifestată la orice nivel al tractului urinar (uretră, vezică urinară, uretere sau rinichi).
Infecția de tract urinar (ITU) este considerată, statistic, a doua infecție după cea a căilor respiratorii. Pe plan mondial, ponderea acestei infecții este imensă. De asemenea, ITU este cea mai frecventă cauză de infecții bacteriene la pacienții care se internează și, la fel, cea mai frecventă patologie infecțioasă la femei. ITU este și cel mai des întâlnită infecție care apare după transplantul de rinichi. Asociaţia Transplantaţilor din România (ATR) a adus împreună patru specialiști care au prezentat cele mai importante aspecte referitoare la analize, infecții, dializă și transplant în cadrul dezbaterii online ”Infecțiile urinare: simptome, tratament, prevenție”.
Cele mai multe ITU provin din propriul nostru organism
Caracteristic pacienților care suferă de boală cronică de rinichi este necesitatea unei monitorizări continue, a unui contact permanent cu echipa medicală. „Boala cronică de rinichi, ca prognostic, merge într-o direcție unică, spre avansare. Toate capacitățile medicale și toată corectitudinea pacienților nu reușesc decât să pună o frână acestei evoluții inexorabile. Poate fi încetinită, nu vindecată. Această boală, sumbră ca prognostic, are la orizont, totuși, două lumini – una este substituția funcțiilor renale prin metodele de dializă, fie că vorbim de hemodializă sau de dializa peritoneală, a doua este transplantul. (…) Un pacient corect dializat înseamnă recuperarea a cel puțin 85% din capacitatea unui om normal, bineînțeles, în condițiile în care nu are și alte boli grave asociate. La transplant, performanța este și mai mare”, a declarat prof. dr. Mircea Penescu, Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila”. Referitor la infecțiile urinare, specialistul spune că cele mai multe dintre ele provin din propriul nostru organism. „Cauza o reprezintă Enterobacteriaceele care colonizează tractul digestiv și care sunt bine tolerate, nu sunt agresive atât timp cât sunt în interiorul tractului digestiv, dar care, din păcate, colonizează și zona ano-perineală. De aici, e foarte posibil ca infecția să pătrundă în tractul urinar, calea de pătrundere fiind uretra. Ele pot lua calea ascendentă și să pătrundă în mediul vezical. Există și posibilitatea infectării pe cale descendentă sau hematogenă, mai rar întâlnită. De asemenea, există și posibilitatea vehiculării germenilor din tractul digestiv în tractul urinar. În special, zona intestinului gros este o zonă care, prin legături limfatice, comunică cu rinichiul drept. Iată trei căi prin care germenii din propriul nostru organism pot invada traiectul urinar, care este cam dezarmat împotriva infecțiilor urinare.”
Semnele care ne arată că trebuie mers la medic
Simptomele provin din infectarea și inflamația zonei de vezică și de uretră. „Sunt simptomele de cistită, adică polachiurie și disuria. Polachiurie se referă la o creștere a frecvenței urinării în decurs de 24 de ore, fără a crește neapărat volumul total de urină. Puțin și des! Disuria înseamnă urinat modificată, cu jenă, cu durere, cu usturime. Cu un jet urinar care nu vine imediat, ci este întârziat. Aceasta este infecția urinară de tract urinar jos. Mai este apoi infecția întregului tract urinar, care cuprinde bazinetul, ureterul, vezica, este pielocistita și apoi este pielonefrita – boala infecțioasă care afectează și rinichiul, o boală care poate duce la complicații grave. Trebuie să se observe și urina. Urina normală este limpede, cristalină, de culoare galben chilimbar. Urina infectată este tulbure, cu sediment chiar la emisie, uneori mai închisă la culoare, cu un miros specific neplăcut. Acestea sunt semnele care ne arată că este vorba de o infecție urinară, condiție în care trebuie mers la medic”, a afirmat prof. dr. Mircea Penescu.
Factori de risc pentru pacientul cu transplant renal
Pacientul cu transplant este și mai expus la infecții urinare din cauza medicației pe care trebuie să o respecte și care, din păcate, favorizează apariția unor infecții de diverse cauze și cu diverse localizări. Astfel, „un pacient care ajunge să facă transplant renal fie de la donator viu, fie în moarte cerebrală, trebuie să nu aibă niciun fel de focar infecțios. Noi trebuie să ne asigurăm că pacientul nu are nici un fel de infecție activă sau latentă. Infecțiile întregului tract genito-urinar sunt o problemă care trebuie evaluată înainte de transplantare. În mod obligatoriu, pacientul trebuie să intre cu culturi sterile, inclusiv urocultură sterilă. Și, de menționat, fără factori de risc de a dezvolta infecții ale tractului urinar după transplant”, a atenționat dr. Dorina Tacu, Centrul de Transplant Renal, Institutul Clinic Fundeni. Factorii de risc, în cazul infecțiilor urinare la pacienții transplantați renal, sunt: sexul feminin, vârsta avansată, ITU repetate înainte de transplant, reflex vezicoureteral, utilizarea sondei ureterale timp îndelungat, existența unei stent ureteral, transplant de rinichi de la donor decedat, istoric renal de boală polichistică. De asemenea, „este important să se identifice potențiale ITU cât mai devreme la pacienții cu transplant, mai ales în primele 3 luni de la transplant. ITU netratată care apare în acest interval – 3 luni de la transplant – este asociată cu un risc crescut de respingere a grefei. Pentru a preveni ITU, se pot administra antibiotice profilactic. Pentru prevenirea ITU se recomandă utilizarea antibioticelor doar la indicația medicului (acestea afectează flora intestinală, induc apariția rezistenței germenilor și favorizează infecțiile cu Clostridium difficile), consumul de lichide adecvat, igiena riguroasă a organelor genitale, nu se amână momentul micțiunii atunci când apare necesitatea de urinare, se evită constipația și se micționează după contactul sexual”, a adăugat dr. Geta Vancea, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș”.
Tratamentul se face numai în funcție de antibiogramă
30% dintre pacienții cu transplant renal au infecții de tract urinar post transplant, iar acestea apar, în majoritatea cazurilor, la femei. La nivel mondial, ITU recurente sunt o problemă la mai mult de 75% din receptorii transplantați. „Diagnosticul de laborator presupune mai multe analize: urocultura, sumarul de urină, sediment urinar, hemoleucograma, creatinina, ureea, acid uric, fibrinogen, PCR, procalcitonina. Foarte important este că tratamentul se face numai în funcție de antibiogramă, el poate fi de scurtă durată în cazul infecțiilor urinare joase și de mai lungă durată, în general în pielonefrita de grefă”, a declarat prof. dr. Ileana Constantinescu, Institutul Clinic Fundeni. Totodată, „un tratament foarte lung cu antibioterapie afectează imunitatea pacienților și asta predispune la recurența infecțiilor urinare. (…) Este foarte important ca răspunsul imun să fie menținut într-un echilibru. Alimentația necorespunzătoare – deficitul de vitamine A, C, D, E, dar și un nivel redus de minerale, precum zincul, fierul, seleniul sau magneziul, pot duce la slăbirea mecansimului de apărare naturală. O alimentație echilibrată care cuprinde fructe, legume, carne slabă, este vitală pentru menținera imunității”, a subliniat dr. Ileana Constantinescu.
Rezistența antimicrobiană
Potrivit Ghidului Asociației Europene de Urologie, „deși beneficiile pentru pacienți ale utilizării antibioticelor sunt clare, utilizarea excesivă și abuzul au contribuit la problema tot mai mare a rezistenței în rândul bacteriilor uropatogene, ce reprezintă o amenințare gravă pentru sănătatea publică. În spitalele de îngrijire acută, 20-50% din antibioticele prescrise sunt fie inutile, fie inadecvate. Ca răspuns, o inițiativă mondială încearcă să încorporeze programe de administrare antimicrobiană în domeniul sănătății. Antimicrobian Stewardship își propune să optimizeze rezultatele clinice și să asigure o terapie rentabilă pentru minimizarea consecințelor neintenționate ale utilizării antimicrobiene, cum ar fi infecțiile asociate asistenței medicale, inclusiv Clostridium difficile, toxicitate, selecția organismelor virulente și apariția tulpinilor bacteriene rezistente.