Remedii ”homemade” contra pietrelor la rinichi

pietre la rinichi- remedii

Pietrele la rinichi (litiaza renală) reprezintă o problemă medicală destul de frecvent întâlnită, iar eliminarea lor poate fi extrem de dureroasă.

În timp ce pietrele mai mici nu reprezintă o problemă atât de mare, cele mari pot provoca un blocaj în sistemul urinar în procesul de eliminare, cauzând dureri severe, vomă și sângerare.

Din fericire, sunt câteva lucruri pe care le puteți face în viața de zi cu zi pentru a reduce riscul apariției pietrelor la rinichi.

Hidratare

Se recomandă consumul de lichide, care diluează și cresc volumul substanțelor din urină ce duc la formarea pietrelor la rinichi, ceea ce le împiedică să se cristalizeze. Spre exemplu, un consum crescut de apă este asociat cu un risc mai mic de formare a pietrelor la rinchi. Și alte băuturi, precum cafeaua, ceaiul, berea, vinul și sucul de portocale, au fost asociate cu un risc mai mic. În schimb, consumul de sucuri, atât cu zahăr, cât și cu îndulcitori artificiali, contribuie la formarea pietrelor la rinichi

Creșteți aportul de acid citric

Acidul citric se găsește în numeroase fructe și legume, mai ales în citrice și, în special, în lămâile galbene și verzi (lime). Acidul citric poate preveni formarea de pietre la rinichi, dar și mărirea acestora. Puteți crește aportul de acid citric consumând mai multe citrice (gref, portocale, lamâi, lime) sau adăugând suc de lămâie în apa pe care o beți.

Limitați consumul de alimente bogate în oxalați

Acidul oxalic se găsește în multe alimente, inclusiv în cele cu frunze verzi, fructe, legume și cacao. În plus, și organismul produce cantități considerabile de oxalați. Aceste substanțe pot lega calciul și alte minerale, formând cristalele care duc la formarea pietrelor la rinichi. Totuși, alimentele bogate în oxalați sunt sănătoase, deci eliminarea lor din dietă poate fi făcută numai la recomandarea unui medic.

Nu luați doze crescute de vitamina C

Studiile arată că suplimentele de vitamina C (acidul ascorbic) sunt asociate cu un risc mai mare de formare a pietrelor la rinichi. Însă vitamina C din fructe nu a fost asociată cu un risc crescut de litiază.

Calciu

Este o credință greșită că un aport scăzut de calciu reduce riscul formării pietrelor la rinichi. De fapt, o dietă bogată în calciu a fost asociată cu un risc scăzut de apariție a litiazei. Aliemntele bogate în calciu sunt laptele, brânza și iaurtul. Pentru majoritatea adulților, doza zilnică de calciu recomandată este de 1.000 mg. Pentru femeile cu vârsta de 50 de ani și toate persoanele cu vârsta de peste 70 de ani, doza zilnică recomandată crește la 1.200 mg.

Reduceți sarea

O dietă bogată în sare este asociată cu un risc crescut de litiază renală la anumite persoane. Majoritatea ghidurilor alimentare recomandă limitarea consumului de sodiu la 2.400 mg pe zi, deși cele mai multe persoane consumă mai mult de atât. O modalitate de a reduce consumul de sare este prin renunțarea șa alimentele procesate, preambalate.

Creșteți consumul de magneziu

Multă lume nu consumă o cantitate suficientă din acest mineral important pentru organism. Magneziul este implicat în sute de reacții metabolice ale organismului, inclusiv în producerea de energie și mișcările musculare. Există dovezi că magneziul ar contribui și la prevenirea formării pietrelor la rinichi. Aportul zilnic recomandat de magneziu de de 420 mg, iar alimentele bogate în acest mineral sunt avocado, legumele și tofu.

Mai puține proteine de origine animală

O dietă bogată în proteine de origine animală (precum carnea, peștele și produsele lactate) este asociată cu un risc crescut de apariție a pietrelor la rinichi. Un consum mare de proteine animale poate crește excreția de calciu și descrește nivelul de citrați. În plus, aceste proteine sunt bogate în purine, compuși pe care organismul îi transformă în acid uric și pot stimula formarea de pietre șa rinichi. Toate alimentele conțin cantități variate de purine, rinichii și ficatul fiind printre cele mai bogate surse, iar plantele cele mai sărace surse de purine.

Concluzii

Dacă ați avut o piatră la rinichi, cel mai probabil veți mai avea una în decurs de 5- 10 ani, însă dieta poate reduce acest risc.

Lasă un răspuns